Islanda - intre legende si peisaje desavarsite Daniela Shah

Am pasit pe taramul Islandei ca intr-o incursiune direct in cartea cu povesti, cu elfi, troli si hidden people – oamenii de dincolo. In Reykjavík, casele mici si colorate, sunt asezate simetric intr-un puzzle vesel, care iti aduce aminte de casuta bunicii, cu miros de cozonaci calzi si te imbie la relaxare si visare. 

In aceasta tara parca nepermis de linistita, fermierii isi lasa fara frica oile si caii sa pasca liberi pe pajistile hranitoare si abia toamna tarziu incep sa-i adune si sa-i numere, uneori chiar impreuna cu turistii, de fapt ei nici nu stiu numarul exact al animalelor pe care le au. Aici, oamenii vorbesc despre personaje legendare cu naturalete, ca si cum fac parte din viata de zi cu zi. Fiecare culme de munte are un nume si o poveste in spate, una mai interesanta decat alta... 

Localnicii se asteapta acum dintr-o clipa intr-alta sa erupa Katla, vulcanul activ acoperit de Ghetarul Mýrdalsjökull, Katla fiind o slujnicuta suparata pe stapanul fermier, care a vrut sa o pedepseasca atunci cand a aflat ca ea a omorat un alt slujitor pentru a intra in gratiile stapanului. Katla si-a dat seama ca este descoperita si a fugit infuriata pe toti fermierii din imprejurimi, care au urmarit-o in munti, unde ea s-a ascuns si a scapat astfel de urmaritori. 

De atunci, cand Vulcanul Katla erupe la cativa zeci de ani, localnicii isi aduc aminte de slujnica ce a scapat de pedeapsa si stiu ca ea inca mai este suparata. Ei cred ca aici se afla si intrarea catre taramurile intunericului, dar inca mai exista dispute, pentru ca unii cred ca aceasta intrare este prin Muntele Hekla, nu prin Katla. La plimbarea cu sania trasa de caini pe Ghetarul Mýrdalsjökull, ne-am intrebat si noi cat de suparata este astazi Katla si daca va erupe, dar localnicii au spus ca sistemele de detectie ale activitatii seismice sunt foarte performante si ii anunta cu multe ore inainte, pentru a avea timp sa ajunga in zonele de siguranta. 

Plimbarea in sine a fost haioasa, pentru ca la plecare, cainii erau atat de lenesi si neascultatori, incat abia mergeau, nicidecum sa alerge, iar ingrijitorii lor ne-au spus ca asta e din cauza ca nu-i educa foarte dur, asa cum ar trebui de fapt, ci ii cresc mai mult ca pe animalele de casa, cu alintari si dragalasenie. Cand auzeau comenzile rastite, ne priveau cu asa o mirare in privire, ca parca spuneau: „aaa… cu mine vorbeai?!... da, da parca trebuia sa fac ceva.... dar esti sigur ca despre mine e vorba?". Acest schimb de replici mute ne-a amuzat teribil, cu atat mai mult cu cat si noi avem o catelusa acasa si cunoastem deja limbajul necuvantatoarelor. 

Nu acelasi lucru a fost la intoarcere, cand simtind in zare mirosul adapostului, cainii alergau atat de tare, incat nu-i mai puteai opri, erau gata-gata sa rastoarne sania. Nici nu stiu ce m-a impresionat mai mult in Islanda: cascadele spectaculoase, ghetarii si vulcanii, fantanile arteziene cu apa termala si aburul care se ridica din adancuri la tot pasul, nisipurile negre, atmosfera relaxata din Reykjavík sau viata tihnita a islandezilor. 

Aici am vazut toate nuantele de verde pe care mi le puteam imagina, desi islandezii spun ca doar 10% din suprafata tarii lor este verde. Pana si covoarele de muschi de pe campurile de lava isi pot schimba culoarea de mai multe ori intr-o zi in functie de umiditatea aerului: in mod normal, daca aerul este uscat, sunt de un verde cenusiu, dar daca incepe ploaia sau aerul se umezeste, pot trece in cateva ore prin toate stadiile de verde pe care le-ai vazut vreodata, de la verde lamai pana la un verde marin intens. Masina cu care am facut calatoria era un monster jeep Ford absolut impresionant, aveam nevoie de o scarita sa putem urca si cobori. 

Aceasta se catara cu asemenea abilitate pe dunele inclinate in pante la aproape 90º, de pe plajele cu nisip negru ce se afla la sud de Vík, incat nu stiai daca e meritul soferului sau forta masinii. Am mers cu jeepul si spre tinuturile inalte de la interior, unde locuiesc trolii, creaturi legendare gigantice, cu maini si nasuri lungi, care traiesc in munti, in adaposturi subterane sau in copaci. Unii dintre ei se pare ca nu sunt fiinte atat de rele pe cat se crede, ci doar protejeaza de raufacatori regiunea in care traiesc. In tinuturile inalte, am facut un facut un safari cu masina pe Ghetarul Langjökull, al doilea ca marime din Islanda. 

Ma gandeam ca e nevoie de multa maiestrie pentru a evita portiunile de gheata subtire sau crevasele ce se cascau intr-un hau imens chiar langa portiera masinii noastre. Am ascultat aproape vrajita povestea ghidului nostru, Jon, care, intr-o dimineata pe la ora 5:00, a auzit zgomote de petrecere in bucatarie, dar pentru ca avea musafiri, s-a gandit ca acestia au fost mai matinali, desi era cam mare galagia pentru cafeaua de dimineata. Totusi, a adormit imediat si nu mica i-a fost mirarea la trezire, cand oaspetii l-au intrebat de ce a facut el asa o galagie pe la ora 5:00 in bucatarie. 

Apoi, tot el a spus cu dezinvoltura: mi-am dat seama atunci ca a fost batranul meu care a mai trecut pe acasa „sa traga una mica". Am inteles ca „batranul" era de fapt tatal lui care murise de ceva vreme. La inceput, am crezut ca glumeste, dar el era cat se poate de serios si e greu de presupus ca mai multi oameni au avut acelasi vis, in acelasi timp. Jon ne-a povestit apoi despre hidden people – oamenii de dincolo, cei dragi care ne-au parasit, dar care se afla mult mai aproape de noi decat credem, desi nu-i putem vedea. Desigur ca daca nu am vazut cu ochii mei, nu pot crede povestea, dar nici nu pot spune cu certitudine ca nu o cred... 

M-am gandit ca poate Islanda este mai aproape de cealalta dimensiune, de taramul cu pajisti mereu verzi si cu oameni fericiti... Intr-una din zile, am facut o incursiune pe Golden Circle, care uneste cu o linie imaginara unele dintre cele mai renumite atractii naturale din Islanda, printre care Parcul National Þingvellir, Cascada Gullfoss si extraordinara zona a izvoarelor termale de la Geysir. Cand am ajuns in Parcul National Þingvellir, parea ca am ajuns intr-un taram de dincolo de lume sau poate doar vremea usor mohorata i-a dat acest aer de legenda. Lacurile de oglinda, izvoarele glaciare care impanzesc parcul, imbinarile dintre campurile de lava si pajistile verzi, rocile vulcanice de forme ciudate, unele de aceeasi vechime cu timpul, compun imaginea desavarsita a unui decor in care oamenii nu sunt decat niste intrusi. 

Aici te afli la locul de imbinare dintre placa tectonica Eurasiatica si cea a Americii de Nord, astfel ca poti merge chiar printre ele, pe o poteca din no man's land. Geysir, sau Marele Gheizer, este de fapt cel care a dat numele de gheizere pentru izvoarele fierbinti din intreaga lume si inseamna in limba islandeza a erupe. In perioada in care era activ, arunca apa clocotita la o inaltime de 60 de metri, insa de la ultimul cutremur, in urma cu cativa ani, a ramas in stare latenta, iar localnicii spun razand ca i s-au infundat supapele de evacuare. Cu toate acestea, aici am avut parte de un spectacol in sine, pentru ca Izvorul Strokkur, situat in apropiere de Geysir, ne-a oferit imagini remarcabile, de la bula uriasa de apa clocotita, ce se formeaza inainte de a erupe, pana la jetul spectaculos aruncat intermitent spre cer, pana la 20 de metri, la fiecare cinci-zece minute. 

Am admirat apoi simfonia de culori rasfrante in apa micului lac din craterul stins al vulcanului Kerið, iar dupa aceea am vazut unele dintre cele mai frumoase cascade, cateva dintre sutele care se revarsa pe teritoriul Islandei. In mod ciudat zgomotul de tunet al Cascadei Gullfoss, nici nu se aude in parcarea unde te lasa masina, incat te intrebi cat de departe esti de cascada, sau daca acesta este deschisa astazi. Dar poteca pe care ajungi acolo este destul de scurta si pe masura ce te apropii, este din ce in ce mai greu sa auzi ce spune cel de langa tine. Cascada este cu adevarat impresionanta, iar aici am vazut nascandu-se din spuma apelor un superb curcubeu. La Seljalandsfoss, a fost prima data cand am mers in spatele unei cascade, de unde poti privi lumea dintr-o perspectiva interesanta, printre stropii de apa. 

Ploua usor cand am ajuns la Cascada Skógafoss, iar boarea de apa purtata de vant da o nuanta de verde ireal ierbii de pe stancile dimprejur, incat te astepti sa apara in orice moment si elful care locuieste acolo. Elfii sunt o alta legenda vie in Islanda, fiecare piatra si stanca are un astfel de locuitor miniatural, iar islandezii fac tot posibilul sa nu-i tulbure pe razbunatorii lor prieteni. Cand construiesc o casa sau orice altceva, respecta traditia de a nu distruge sau muta pietrele din zona. Chiar la constructia drumului national au incercat mai multi ani fara succes, sa distruga o stanca ce era chiar pe traseu si, considerand ca elful care traia acolo nu doreste sa-i fie distrusa locuinta, au modificat proiectul, astfel incat astazi drumul ocoleste piatra, pentru a nu-l supara pe stapanul elf. Sincer, mie mi s-a parut ca si unii islandezi care treceau pe langa noi pe strada erau elfi, era un „nu stiu ce" in privirea lor, dar asta este deja o alta poveste... 

Laguna Albastra este un loc despre care nu stiam foarte multe inainte sa mergem in Islanda. Locul este el insusi unul impresionant, situat in mijlocul unui camp de lava, unde aburii ies si din pamant si din apa si unde am vazut cel mai interesant semn de accesul interzis din viata mea: un omulet cu un semn in X, adica interzis sa pasesti pe lava, dar sub piciorele acestuia erau niste ochi mari care priveau, deci, de fapt, era vorba sa nu-i tulburi pe elfii care locuiesc in lava pietrificata. Apele fierbinti ale lagunei sunt bogate in sulfuri si silicati, avand un efect terapeutic ridicat pentru bolile de piele, in special pentru psoriazis. 

Pasajul pe care l-am facut aici a fost ca intr-un vis, in care plutesti pe o saltea pe suprafata linistita a apei calde, in timp ce maseurul iti curata pielea cu saruri de siliciu, apoi iti detensioneaza muschii, cu miscari lente sincronizate perfect in armonia apei, iar tot ce ai de facut este sa te scufunzi in tacere si in imensitatea cerului de deasupra ta. Apusul de soare peste campurile de lava de la Laguna Albastra, rasfrant intr-o miriada de culori peste aburii ce rabufnesc pretutindeni, mai adauga inca un decor de poveste la ansamblul infinit al galeriei de tablouri perfecte, pe care le-am colectionat in aceasta excursie. Cu siguranta ca Islanda m-a vrajit de la prima intalnire, ma voi intreba mereu daca in coltul privirii am surprins o miscare soptita, sau a fost doar o parere si daca bluza de deasupra valizei a cazut singura noaptea, sau au fost uitata pe jos de maini dibace si curioase, este un taram fermecat daca iti lasi imaginatia sa zboare, o tara care-mi va ramane in amintire cu peisajele sale desavarsite, unde legendele se impletesc cu realitatea...